FACTURILE NU SE ACHITĂ CU SPERANȚĂ SI LUMINARI

Sincer, am crezut că am auzit greșit.

În Republica Moldova a anului 2026, într-o perioadă în care discutăm despre stare de urgență energetică, importuri de electricitate,

prețuri, inflație și o nouă iarnă care bate la ușă, premierul țării a ajuns să vorbească în Parlament despre lumânări. Despre mersul la biserică, despre rugăciune, despre speranța că Dumnezeu ne va da o iarnă mai blândă.

N-am absolut nimic împotriva credinței. Din contra. Credința este ceva profund personal și, pentru foarte mulți oameni, reprezintă sprijin în cele mai grele momente ale vieții.

Dar tocmai aici este problema:

Credința nu poate deveni politică energetică de stat.

Cetățeanul poate să se roage pentru o iarnă mai caldă.

Prim-ministrul trebuie să fie pregătit pentru una mai rece.

Diferența dintre cele două se numește guvernare.

Hai să aprindem lumina. Nu doar lumânarea.

Ironia devine și mai amară când lăsăm discursurile și ne uităm la cifre.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în august 2026 prețurile de consum erau cu aproximativ 7% mai mari decât în august 2025.

Dar media aceasta ascunde niște creșteri mult mai dureroase.

Față de august 2025:

✅ Energia electrică: +23,7%
✅ Combustibili și carburanți: +28%
✅ Motorina: +65,3%
✅ Transportul de pasageri: +28%
✅ Apa și canalizarea: +10,6%

Astea nu sunt procente abstracte.

Sunt bani scoși în fiecare lună din buzunarul unei familii.

Sunt bani care nu mai ajung pentru mâncare, haine, copii, medicamente, reparații sau economii.

Și aici începe problema pe care politicienii o explică mult prea rar.

Inflația nu înseamnă doar că „prețurile au crescut cu 7%”.

Înseamnă că, dacă venitul tău nu crește cel puțin în același ritm cu propriul tău coș de consum, muncești la fel, dar îți permiți mai puțin.

Cu alte cuvinte, devii mai sărac fără ca pe fluturașul de salariu să scrie undeva:

„Astăzi ați sărăcit.”

Și iarna nici măcar nu a venit

Guvernul însuși recunoaște gravitatea riscului energetic.

Potrivit informațiilor prezentate oficial, Republica Moldova ar putea avea nevoie în orele de vârf din această iarnă de aproximativ 400-450 MW de energie electrică din import.

Capacitatea garantată pe interconexiunea cu România este însă de aproximativ 360 MW.

Diferența trebuie acoperită inclusiv din Ucraina.

Iar Ucraina, după cum știm, are propriul sistem energetic afectat grav de război.

Deci problema este reală.

Foarte reală.

Și tocmai de aceea mă deranjează banalizarea ei.

Când riscul este atât de serios, cetățeanul nu are nevoie să audă că poate ar fi bine să avem noroc cu vremea.

Sigur că ar fi bine. Ar fi minunat să avem +10°C în ianuarie. Dar aceasta nu este strategie energetică.

Este meteorologie cu speranță.

Economia lumânării

Poate că tocmai aici am ajuns la cea mai bună definiție a unei anumite forme de guvernare:

Economia lumânării.

• Când lucrurile merg bine, succesul aparține guvernării.
• Când lucrurile merg prost, contextul internațional.
• Când cresc prețurile, piața mondială.
• Când apare deficitul, războiul.
• Când vine iarna, vremea.

Iar când nu mai rămâne nimic de invocat…

aprindem o lumânare.

Sună sarcastic, numai ca în spatele sarcasmului există o problemă economică foarte serioasă.

Sărăcia nu apare peste noapte

O țară nu sărăcește într-o singură zi și nici din cauza unei singure declarații neinspirate.

Sărăcia se instalează încet, mai întâi crește energia, apoi transportul.

Transportul mai scump intră în costul aproape fiecărui produs.

Companiile își majorează cheltuielile, unele transferă costurile către consumator, altele reduc investițiile, unele îngheață salariile, cele mai vulnerabile falimenteaza.

Puterea de cumpărare scăde, consumul încetinește. Oamenii încep să economisească nu pentru vacanță, ci la mâncare, căldură și lucrurile elementare, iar cei care nu mai văd perspectivă pleacă.

Aceasta este legătura reală dintre calitatea guvernării și nivelul de trai.

Nu o declarație produce singură sărăcie.

Dar o succesiune de politici slabe, întârzieri, improvizații și reacții tardive poate transforma fiecare șoc extern într-o factură trimisă cetățeanului.

Cine plătește, până la urmă?

Aici este întrebarea pe care ar trebui să o punem mult mai des.

Când energia se scumpește, cine plătește?
Cetățeanul.

Când combustibilul se scumpește, cine plătește?
Cetățeanul.

Când transportul devine mai scump, cine plătește?
Tot cetățeanul.

Când produsele ajung mai scumpe la raft pentru că transportul și energia costă mai mult, cine plătește?
Din nou, cetățeanul.

Statul poate explica foarte frumos de ce s-a întâmplat.

Dar explicația nu achită factura.

Nu cerem miracole. Cerem competență.

Niciun guvern al Republicii Moldova nu poate controla vremea.

Nu poate controla războiul.

Nu poate controla prețul petrolului pe piețele internaționale.

Și ar fi incorect să pretindem contrariul.

Dar un guvern poate controla cât de pregătită este țara atunci când vine criza.

• Poate diversifica sursele.
• Poate construi infrastructură.
• Poate negocia din timp.
• Poate crea rezerve.
• Poate stimula producția internă de energie.
• Poate reduce risipa.
• Poate proteja mai bine gospodăriile vulnerabile.
• Poate construi politici economice care cresc veniturile reale, nu doar salariile nominale.
• Și, mai ales, poate vorbi cu oamenii ca și cum ar înțelege cât de greu se câștigă fiecare leu.

Pentru că oamenii nu cer minuni.

Cer competență.

Credința trebuie respectată. Dar și inteligența cetățeanului.

Eu nu aș amesteca niciodată credința cu incapacitatea administrativă.

Poți să crezi în Dumnezeu și, în același timp, să ceri socoteală Guvernului.

Cele două nu se exclud, din contra.

Aprindeți o lumânare dacă asta vă aduce liniște.

Rugați-vă pentru pace, pentru oamenii care suferă, dacă vreți, și pentru o iarnă blândă.

Dar după ce ieșim din biserică trebuie să revenim la realitate.

Iar în realitate există facturi, salarii, pensii, prețuri, economie Și există responsabilitate politică.

Pentru acestea nu putem cere socoteală Cerului, pentru acestea există Guvernul !

În loc de concluzie

Poate că Moldova chiar are nevoie de o lumânare.

Dar nu neapărat pentru calorifer.

Poate avem nevoie de una pentru a vedea mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, de unde ne-am pornit și incotro am ajuns !

Să vedem cifrele, facturile, diferența dintre explicații și rezultate. Să vedem cât ne costă fiecare decizie proastă și fiecare an pierdut. Și, mai ales, să nu uităm un lucru extrem de simplu:

Un cetățean poate spera.
Un Guvern trebuie să planifice.

Un cetățean poate să se roage.
Un Guvern trebuie să administreze.

Un cetățean poate aprinde o lumânare.
Un Guvern trebuie să facă în așa fel încât omul să-și poată permite să aprindă căldura.

Credința poate încălzi sufletul.

Casa însă se încălzește cu energie.

Iar energia se asigură prin politici publice, investiții și competență.

Restul este doar fum de lumânare.