În Republica Moldova, o schemă financiară poate ajunge să atragă sume uriașe, să fie promovată public, să implice persoane din structurile statului și să lase în urmă oameni fără economii. Dar cine răspunde pentru faptul că toate acestea au fost posibile?

Pe 7 octombrie 2025, mii de oameni au fost puși în fața unui ultimatum: să mai suplinească prin transfer direct încă 100 USDT în termen de 24 de ore, urmând să le fie blocate conturile, în caz contrar pierderea integrala a surselor “de pe ecran”. Totul sub pretextul respectării unor pretinse standarde internaționale KYC.

Un cronometru număra secundele, astfel exercitinduse o presiune psihologică asupra acestora. Oamenii erau presați să plătească. Iar ceea ce fusese prezentat drept o oportunitate de îmbogățire rapidă începea să se prăbușească.

Unde erau toate aceste instituții în timp ce schema se extindea?

Unde erau cei plătiți din banii contribuabililor pentru a preveni criminalitatea financiară?

Și, mai ales, cine și-a îndeplinit obligațiile, cine a ignorat avertismentele și cine ar fi putut avea interesul ca lucrurile să continue?

Două piramide, un singur stat. Cine a eșuat, de fapt?

Cu siguranță, cea mai pertinentă întrebare pe care ar trebui să ne-o adresăm astăzi este: cine sau ce a eșuat, de fapt?

Judecând după amploarea cazului, informațiile apărute în investigațiile jurnalistice și numărul mare al cetățenilor care și-au pierdut economiile, am putea spune că da, s-a mai prăbușit o piramidă financiară. Încă una! O altă schemă, alte promisiuni, alte economii pierdute și, inevitabil, alte întrebări la care autoritățile sunt obligate să răspundă.

Dar oare aceasta este adevărata prăbușire despre care ar trebui să discutăm?

Pentru că, dacă într-un stat care pretinde că are instituții funcționale, mecanisme de supraveghere financiară, servicii de informații și structuri specializate în combaterea criminalității asemenea fenomene ajung să se dezvolte, în pofida avertismentelor, atunci problema depășește cu mult falimentul unei simple scheme financiare.

O piramidă care și-a construit discursul public în jurul reformelor, integrității, meritocrației, instituțiilor puternice și combaterii corupției, dar care trebuie acum să explice ce au făcut, concret, instituțiile statului pentru a preveni un asemenea fenomen.

Așadar, poate că adevărata întrebare a acestei aniversări nu este câte piramide financiare s-au prăbușit în Republica Moldova.

TUX s-a prăbușit financiar. Dacă și în ce măsură instituțiile au eșuat trebuie stabilit printr-un bilanț public, bazat pe fapte, decizii și responsabilități concrete.

O schemă care nu a apărut peste noapte

Să fie pe înțelesul tuturor: TUX nu a apărut peste noapte. Potrivit informațiilor comunicate de Poliție, activitățile investigate s-au desfășurat în perioada 2024–2025. Platforma a fost promovată intens, inclusiv pe rețele sociale, prin promisiuni de venituri rapide și garantate.

Nu vorbim despre o tranzacție ascunsă într-un colț obscur al internetului. Vorbim despre un fenomen care a devenit suficient de vizibil încât să ridice întrebări serioase privind reacția instituțiilor responsabile.

Iar aici începe adevăratul scandal instituțional.

Comisia Națională a Pieței Financiare a susținut că sesizase autoritățile competente încă din vara anului 2025. Dacă avertismentele existau, ce măsuri concrete au urmat? Cine le-a examinat? Cine a evaluat riscurile? Ce acțiuni au fost întreprinse pentru a preveni atragerea altor victime?

Nu este suficient ca o instituție să declare că a transmis o sesizare, iar alta să explice, după prăbușirea schemei, de ce intervenția a fost complicată.

Instituțiile de forță și întrebările incomode

Și mai grav este faptul că în spațiul public au apărut informații despre implicarea unor actuali sau foști angajați ai structurilor de forță. Presa a relatat despre persoane asociate MAI și SPPS, despre rețineri și despre suspiciuni care au ajuns inclusiv în apropierea conducerii unor instituții.

Aceste informații trebuie clarificate prin probe și proceduri legale, nu transformate automat în verdicte de vinovăție.

Dar tocmai de aceea întrebările devin inevitabile.

Cum se explică faptul că persoane care au lucrat în structuri însărcinate cu aplicarea legii ajung să fie investigate în legătură cu o asemenea schemă?

Au existat funcționari care au oferit informații, influență, protecție sau alte avantaje organizatorilor?

Au fost verificate toate conexiunile relevante dintre promotorii platformei și angajații instituțiilor publice?

Și ce a făcut SIS pentru a evalua eventualele riscuri care intrau în atribuțiile sale?

Pentru că, atunci când funcționari publici sunt suspectați de participare la asemenea activități, nu mai discutăm exclusiv despre o posibilă fraudă financiară. Discutăm și despre integritate instituțională, conflicte de interese, mecanisme interne de control și încrederea cetățenilor în stat.

Dosarele penale nu înlocuiesc răspunsurile

În aprilie 2026, Poliția a anunțat trimiterea în judecată a unui dosar privind activitatea TUX, în legătură cu acuzații de activitate ilegală de întreprinzător și spălare a banilor. Ancheta urma să continue și în privința altor persoane.

Este un pas procedural important. Dar nu reprezintă răspunsul la toate întrebările.

Opt întrebări la care cetățenii merită răspunsuri

La un an de la prăbușire, cetățenii au dreptul să cunoască:

1. Care este prejudiciul total stabilit oficial și câte persoane au fost identificate drept victime?
2. Ce sumă de bani a fost recuperată efectiv și restituită păgubiților?
3. Ce bunuri, conturi bancare și active virtuale au fost puse sub sechestru?
4. Câte persoane au statut de învinuit și câte au fost trimise în judecată?
5. Câți angajați sau foști angajați ai instituțiilor publice sunt vizați de investigații?
6. Ce verificări interne au fost efectuate în MAI și SPPS și ce eventuale legături au fost examinate de SIS?
7. Ce instituții au primit avertismente înainte de prăbușirea platformei și ce măsuri au întreprins?
8. Au fost cercetate eventuale acte de corupție, trafic de influență, abuz de serviciu sau protecție instituțională?

Acestea nu sunt întrebări incomode puse din dorința de scandal. Sunt întrebări elementare într-un stat care pretinde că funcționează în baza legii.

Dincolo de dosare există oameni care și-au pierdut economiile

Și mai există o problemă pe care nu avem dreptul să o trecem cu vederea: victimele.

În spatele fiecărui cont blocat poate exista o familie, un pensionar, un tânăr sau un om care și-a investit economiile, convins de promisiunile celor care promovau platforma.

Desigur, fiecare persoană are responsabilitatea de a-și evalua riscurile financiare. Dar această responsabilitate individuală nu anulează obligația statului de a investiga activitățile ilegale, de a urmări fluxurile financiare suspecte și de a aplica legea inclusiv atunci când sunt implicate persoane cu funcții sau relații influente.

Mă întreb câte familii și-au recuperat până astăzi banii. Câte au primit măcar o explicație clară? Câte mai așteaptă, în timp ce instituțiile comunică despre dosare, proceduri și investigații?

Pentru oamenii care și-au pierdut economiile, justiția nu se măsoară în numărul comunicatelor de presă.

Se măsoară în adevăr stabilit, responsabilități demonstrate, hotărâri judecătorești și recuperarea prejudiciului.

Responsabilitatea nu trebuie să se oprească la promotori

Trebuie să ajungă la fiecare persoană a cărei vinovăție poate fi demonstrată, indiferent de funcție, uniformă, grad sau relații.

În același timp, dacă anumite instituții și-au îndeplinit corect atribuțiile, acest lucru trebuie prezentat public, printr-o cronologie verificabilă a măsurilor întreprinse.

Pentru că transparența nu înseamnă doar să anunți rețineri. Înseamnă să explici ce s-a întâmplat, ce a făcut statul și ce a învățat din propriile vulnerabilități.

Un an de la TUX. Unde este bilanțul statului?

Un an de la TUX nu ar trebui să fie doar aniversarea prăbușirii unei scheme financiare. Ar trebui să fie momentul unui bilanț public al responsabilității instituționale.

Republica Moldova vorbește despre reforme, digitalizare, securitate, combaterea corupției și consolidarea statului de drept.

Foarte bine.

Dar credibilitatea acestor obiective se verifică în cazuri concrete, nu în discursuri oficiale.

Iar cazul TUX oferă un test foarte simplu: pot instituțiile să demonstreze că au acționat la timp, că investighează fără favoritisme și că protejează interesele legitime ale cetățenilor?

Până când aceste răspunsuri vor fi prezentate, dosarul TUX rămâne nu doar o problemă penală, ci și una de responsabilitate publică.

Unde se termină neglijența și unde începe complicitatea?

Și închei cu o întrebare pentru cei care conduc instituțiile statului:

Pentru că există un lucru chiar mai periculos decât o schemă financiară care înșală cetățenii:

Un sistem în care nimeni nu poate explica de ce mecanismele de protecție nu au funcționat și în care eventualele complicități nu sunt investigate până la capăt.

Un an de la TUX.

Banii oamenilor? Încă așteptăm un bilanț clar.

Responsabilitatea instituțională? Încă așteptăm explicații.